Jurnale de călătorie |
Thassos - Jurnal de călătorie
VERONICA CONSTANTINESCU
Cine ar fi crezut că, şi în 2008, Grecia mă va chema din nou? Era sfârşit de iulie când am primit vizita prietenei mele, dornică să ne petrecem împreună concediul. În câteva zile, rezervările erau făcute şi, în mai puţin de o lună, ne aflam deja în portul Keramoti, gata de îmbarcare pe feribotul ce avea să ne ducă pe Thassos, insula de smarald din nordul Mării Egee.
Însoţit de pescăruşi, grupul nu mai simte oboseala nopţii petrecute în autocar şi ajunge zâmbind în Limenas, capitala insulei.
Hotelul la care noi două suntem cazate este micuţ şi intim, în fapt o pensiune familială dotată cu un bar şi o frumoasă piscină. 10-15 minute facem de aici şi până la centrul comercial al oraşului şi plajă.
După prima baie în mare, seara avem întâlnire cu restul grupului şi reprezentanţii agenţiei din România. Ne sunt prezentate opţiunile de petrecere a timpului liber:
• Seara grecească – 33 Euro/pers
• Kavala – Filipi – Botezăria Sf. Lidia - 33 Euro/pers
• Turul insulei cu autocarul – 29 Euro/pers
• Plimbare cu vaporaşul – 29 Euro/pers
Sunt două zone în care se poate face plajă. Pentru una dintre ele se recomandă purtarea unor încălţări speciale care te protejează în cazul în care calci întâmplător pe aricii de mare. Noi descoperisem din prima zi plaja cea bună, aflată în apropierea restaurantului Mythos.
La câţiva metri de mal, soarele creează o plasă fină de curcubeu în apa mării, în zalele căreia se văd înotând peşti de 5-10 cm lungime. Acolo unde oamenii nu le tulbură spaţiul, cele două specii pot trece, în apă, una pe deasupra celeilalte într-o împletire oarecum stranie prin naturaleţea coexistenţei lor.
Pentru mine, care văd a treia oara Grecia, peisajul este familiar, însă are în plus, faţă de locaţiile anterioare, un uşor exotism.
Discoteci sunt două, ambele în vecinătatea clădirii Poliţiei, şi le descoperim într-o incursiune solitară câteva ore mai târziu.
Nu pot lipsi nici acum de la întâlnirea cu petrecerile greceşti. Aşa că, a doua zi, vineri seara, ne vom îndrepta spre satul de munte Theologos.
Cina este de tip bufet suedez (salate greceşti, preparate din miel şi pui, vinuri de Thassos), atracţiile serii -muzica bouzuki şi momente variate cu dansatori sirtaki - culminând cu jocul tinerelor invitate să danseze peste strugurii aflaţi în marele butoi de lângă scenă. Şi, ca încheiere a petrecerii, oaspeţii sparg farfurii…
Sâmbătă dimineaţa ne desprindem puţin de insulă spre a vizita alte obiective: de la Keramoti, luăm autocarul spre Kavala, al treilea oraş ca mărime al Greciei.
Cum avem numai trei ore la dispoziţie, mă grăbesc să închei mersul la cumpărături pentru a încerca să văd măcar o parte din atracţiile oraşului.
Numai condiţia fizică mă ajută sa parcurg într-o oră câteva dintre străzile oraşului amfiteatru, astfel încât pe parcursul urcuşului să pot vedea Biserica Sf. Nicolae şi casa şi statuia lui Mehmet Ali, fondatorul Egiptului modern.
Ajung chiar şi la porţile cetăţii... dar constat ca nu am timp să o vizitez în întregime şi mă mulţumesc cu bucuria de a putea capta de la o astfel de înălţime panorama portului, după care cobor în grabă spre acesta din urmă, abia rămânându-mi timp ca acolo să pot bea un suc.
Din grupul cu care am fost nu ştiu dacă măcar 2-3 au izbutit să abordeze şi latura istorică a oraşului, pentru ceilalţi goana după cumpărături fiind mai importantă…
Filipi este următoarea oprire şi de acum înainte ritmul vizitării nu mai este aşa alert, totul făcându-se în grup, cu explicaţiile detaliate ale ghidului. Purtând numele regelui macedonean Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, oraşul antic este destul de bine conservat.
Pe scena teatrului încă se mai dau spectacole, susţinute îndeosebi de copii.
Filipi este un loc legat şi de amintirea apostolului Pavel, care a predicat aici Biblia, deschizând drumul practicării creştinismului în Europa, şi de pelerinajele de pe Via Egnatia (drumul ce unea centrele creştine din Răsărit şi Apus).
Localitatea a fost implicată şi în războiul civil roman ce a urmat asasinării lui Iulius Cezar. Situl arheologic ne dezvăluie forumul roman, citadela şi teatrul antic, agora, dar şi celula în care a fost închis apostolul Pavel şi ruinele bisericilor creştine.
Lidia, prima femeie care a fost botezată creştineşte de către Sf. Pavel într-unul dintre râurile din apropiere, dă numele Botezăriei la care ne vom opri în cele din urmă.
Intrăm şi noi în apa râului şi, după ce facem poze, ne luăm rămas bun de la acele locuri şi ne întoarcem în Limenas, unde pe seară vom asista la demonstraţia unui meşter olar.
Duminică este programat turul insulei cu autocarul. Pornim din partea de nord-vest a insulei, având în dreapta marea, pe singura şosea existentă pe insulă, cea care ocoleşte insula. Ca şi în Limenas, de unde se pot închiria maşini, şoferii par a nu respecta prea mult regulile de circulaţie. Pentru a reduce numărul accidentelor, poliţia ia măsuri drastice.
Pe lângă şosea, satele au un rând - două de case, iar în spatele acestora, până sus în munte se întind plantaţiile, în special de măslini. Uneori, muntele pare străbătut de sus în jos de fâşii golaşe, care la noi în ţară te-ar putea duce cu gândul la pârtiile pentru schi.
Aici însă, ele au apărut ca soluţie a autorităţilor de a limita posibilitatea de extindere a incendiilor devastatoare de care a avut parte în trecut insula, şi care atunci, pe lângă distrugerea multora dintre vechile generaţii de măslini, au avut ca efect şi pustiirea faunei zonei.
Prima oprire o vom avea la o mânăstire de măicuţe clădită pe stânci, deasupra mării.
Aflată la o distanţă (în linie dreaptă) de 90 km de Muntele Athos, care, uneori, în condiţii de claritate se poate vedea de aici, Mânăstirea Arhanghelului Mihail păstrează o bucată din Cuiul Sfânt - unul dintre cele folosite la răstignirea lui Isus. Nu se pot face poze aici, în schimb putem cumpăra obiecte de cult şi măicuţele ne pun la dispoziţie sticluţe cu apa sfântă adusă de ele de la izvorul din peşteră.
La Aliki, apa mării este mai albă spre mal, datorită marmurei. Doar 10 minute durează vizita ruinelor vechilor temple, după care toţi ne înşirăm pe malul mării pentru a aduna de acolo micile pietre de marmură şlefuită natural. Deja ne imaginăm cum vor arăta ghivecele de flori astfel ornate…
Plecăm apoi spre Panagia, unde trecem mai întâi pe la biserica locală, cea mai mare din insulă, închinată Fecioarei Maria. Biserica e închisă, dar aici, lângă turlele vopsite în bleu, încep poveştile localităţii cu oamenii cei mai bogaţi (şi longevivi) de pe insulă.
Puţin mai încolo, un loc micuţ îşi descoperă farmecele: copacii au scorburi sub formă de inimă, luminată noaptea, un mic pod trece peste izvorul din care unii îşi astâmpără setea. Fiţi atente fetelor, cele care aţi băut de aici aveţi şansa să vă măritaţi cu un localnic! Pe pod, îndrăgostiţii trebuie să se întâlnească la jumătatea drumului, pentru a-şi petrece împreună toată viaţa.
Pe străduţele pavate, ajungem apoi la fabrica de ulei de măsline. Ne oprim mai întâi să vedem vechiul sistem de presare, apoi, după ce vizităm fabrica, începem cumpărăturile din magazinul de desfacere.
La 24 euro bidonul de 5 litri, uleiul de aici este foarte bun si se poate chiar bea uşor. Merită achiziţia dacă eşti interesat de un ulei virgin, de primă calitate. Ne îndreptăm apoi spre zona în care se poate gusta mierea de pin. În diverse combinaţii, cu nuci verzi, dovleac, smochine, ea se află pe locul doi al propriilor mele cumpărături.
Lăsând în urmă stejarul vechi de 600 de ani, simbolul localităţii, pornim mai departe cu autocarul. Ultima oprire din acest tur va fi la Golden Beach, unde vom avea circa 2 ore la dispoziţie.
Plaja, foarte lungă, este aproape pustie acum. Poate că cei înclinaţi să facă plajă s-au speriat de vântul care bate. Pentru noi însă, valurile mari nu sunt decât un bun prilej de distracţie.
Câţiva se gândesc însă şi să mănânce, mai ales că terasa de lângă locul unde am parcat are preţuri rezonabile – supa: 2,50-3,50 euro; pizza: 4,50-6 euro; salata: 2,50 euro, peşti mici prăjiţi: 5 euro; souvlaki de pui: 5-6 euro; desert: 3 euro; sucuri – 1,20 euro; un pahar de vin alb: 1,50 euro.
Noi preferăm să luăm masa după ora 19, când ajungem “acasă”, în Limenas. Am descoperit ziua precedentă un local drăguţ, în care îţi ia comanda o româncă stabilită aici de 15 ani.
Porţia de fructe de mare (în meniu apare la 11,5 euro dar, la orice comanzi aici, ai atât un discount de 10%, cât şi desertul şi cafeaua cu coniac, gratuite) este atât de generoasă şi îmbietoare, încât majoritatea turiştilor care ajung aici, înainte de a o savura, se grăbesc să o pozeze.
La fel de bune sunt şi celelalte preparate – eu m-am dezlipit cu greu de peştele la grătar, care, cu trei feluri de salate şi garnitura de cartofi prăjiţi, costa doar 6 euro.
În prima zi de septembrie, la 8.30, ne urcăm pe vasul Victoria.
Suntem întâmpinaţi cu o chiflă proaspătă şi un pahar de suc sau cafea, apoi începem plimbarea. Toţi pasagerii se instalează comod în vaporaşul care se deplaseaza încet pe apele Mării Egee.
Pescuit, scăldat în apa de peste 3 metri adâncime, prânz de tip barbeque... o plimbare plăcută din care nu au lipsit totuşi emoţiile: un vârtej iscat din senin în marea până atunci complet liniştită. Alertat, echipajul de pe Victoria a reuşit să o scoată la timp din apă pe prietena mea care înnota chiar în acel loc.
Ajungem înapoi în port înainte de ora 17, şi considerăm că este suficient timp să începem vizitarea pe cont propriu a obiectivelor locale. Din centru, un indicator ne arată pe unde să o luăm spre teatrul antic.
Lăsând în urmă sanctuarul lui Dionysos, urcăm pe cărarea pietruită şi ajungem într-un sfert de oră în locul în care, de pe scaunele din faţa amfiteatrului, putem să ne delectăm cu imaginea de sus a portului.
A doua zi este destinată mării şi am ocazia de a mai face câteva fotografii. Urmărind mişcarea unui peşte, ajung deodată într-un colţ mai retras, de unde, din apă, îmi sclipesc câteva scoici. Sunt rare pe aici scoicile, faţă de cele de pe plajele din România, aşa că atunci când le culeg din apă rămân uimită de perfecţiunea lor. Noroc că peştele şi-a schimbat brusc traseul, altfel riscam să calc pe câţiva arici de mare.
Pe stânca din apropiere, un pescar îşi încearcă norocul. Dincolo de el, uşor izolat de restul plajei, mai este un loc pitoresc. Hazliu, ne-am străduit la Aliki sa culegem pietricele, iar aici găseşti la ţărm destule bucăţi de marmură, chiar mai mari decât cele găsite în turul insulei!
După-amiaza ne hotărâm să le arătăm prietenilor noştri, un cuplu în luna de miere, drumul spre teatru, hotărâţi să găsim şi drumul, care părea ascuns, spre Acropole. Văzusem în seara trecută, de jos, luminile care îl marcau şi astfel am descoperit mai uşor, de lângă amfiteatru, drumul care altfel părea doar o cărare prin munţi.
Pe vârful dealului Acropole găsim vestigiile a două temple - cel al lui Apollo, şi al Atenei -, altarul lui Pan, dar şi un castel medieval.
Urcuşul pare mai dificil, dar priveliştea merită.
Coborârea o alegem pe celălalt drum, mai abrupt la început, dar care ne oferă posibilitatea de a admira pomii şi terasamentele de piatră.
Când ajungem jos, în oraş, ne întâmpină sanctuarul lui Heracles, poarta lui Zeus şi a Herei, apoi ajungem chiar la hotelul unde suntem cazaţi.
Ultima zi o petrecem numai pe malul mării şi în magazine: e vremea încheierii listelor de cumparaturi, fie mici suveniruri pentru familie şi prieteni, fie achiziţia unor bijuterii din aur. Şi tot acum, înainte de plecare, testăm şi piscina hotelului.
Ne vom lua rămas bun mai întâi de la cei la care am fost cazaţi, apoi de la prietenii de la restaurant, şi ne îmbarcăm din nou pe feribot – de data aceasta destinaţia fiind România.
Şi Thassos, insula în care am cunoscut sârbi, nemţi, italieni, danezi, rămâne în urmă, cu atmosfera ei romantică şi plină de mister. Vom reveni? Probabil, mulţi dintre noi.