| Jurnale de călătorie |
Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (3)
Tinerii români au ajuns şi în Peru, iar trecerea lor prin zonele locuite de temuţii vânători de capete nu s-a făcut fără emoţii.
Vezi:
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (1)
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (2)
Întâlnirea cu indigenii: Not Welcome
Tinerii români au ajuns şi în Peru, iar trecerea lor prin zonele locuite de temuţii vânători de capete nu s-a făcut fără emoţii.
După ce au trecut de oraşul Trujillo, au angajat un indian care cunoştea bine obiceiurile şi limba jivaroşilor, s-au aprovizionat cu provizii şi au plecat la drum. După câteva ore, au ajuns în zona locuită de un trib care deşi avea casele departe de drum, câţiva membri ai acestui trib stăteau la pândă şi fără permisiunea lor, nu puteau trece.
După explicaţiile ghidului, trebuiau să sune dintr-un corn pe care îl procură ghidul şi dacă li se răspundea de două ori aveau liberă trecere, dacă suna o dată, trebuia să se prezinte la coliba lor. În cazul lor a sunat o dată şi prin urmare trebuiau să se pregătească de vizită.
Ghidul lor, pentru a preveni eventualele neplăceri şi pentru a dovedi bunele intenţii ale călătorilor români, îi vopsi pe aceştia, conform obiceiurilor băştinaşilor, cu roşu pe faţă, cu diferite simboluri, pe piept şi pe mâini. Le-a pus pene la pălărie, apoi s-au îmbrăcat cu un "itic", un fel de ilic indigen şi au plecat spre colibă.
După ce au ajuns în faţa lor, au salutat şi au început conversaţia prin intermediul ghidului. Se uitau curioşi la români, în special la armele lor. În timpul discuţiei, Pârvu observă cum în fundul colibei era un cuptor mare alimentat de un foc puternic şi toţi se gândiră că jivaroşii abia aşteptau o friptură de alb.
Cu toate regulile lor, ghidul le-a spus că sunt aşteptaţi în oraş de autorităţii şi trebuie să ajungă acolo la oră exactă. Au salutat ceremonios ca şi la venire şi au plecat. Dar jivaroşii au devenit furioşi şi au aruncat suliţele din mână conducându-i câţiva metri spre drumul de acces. Pârvu urmărea mişcările lor cu mâna pe armă, spre a nu fi atacaţi. Au scăpat cu bine şi de data asta.
China. Nunta de la Peking
"Într-o zi, Dumitru Dan împreunaă cu Pârvu se aflau în centrul oraşului Peking, unde se uitau curioşi la chinezi. Unii dintre aceştia treceau pe străzi cu fel de fel de costume bizare, alţii înhămaţi la trăsuri care transportau publicul, când un spectacol într-adevăr rar, de râs, se oferi vederii lor."
"Era o nuntă chinezească. Soţii înaintau îmbracaţi în costume caraghioase, urmaţi de o mulţime de oameni îmbrăcaţi în haine pestriţe. Unii cu burta în formă de pară aruncau câte o notă adevărat de râs, alţii cu costume ciudat colorate erau ca clovnii la circ. Văzând toate acestea care provoacă râsul, nu putui să mă stăpânesc să nu râd. Pârvu era în urma mea şi nu a fost observat."
"Deodată un chinez mare, voinic se apropie, puse mâna pe mine şi făcu un semn. Trei capete galbene apărură şi înainte ca eu să fi avut timpul să mă opun, am fost înşfăcat, înfăşurat ca un pachet şi ridicat pe umerii a doi chinezi, fii ai Imperiului Ceresc. Eram sigur că aceşti oameni nu mă duceau într-un un loc bun. Unde mă transportau ei? Am priceput numaidecât!"
"O poartă mare se mişcă pe ţâţânele ei şi eu mă găsii într-o odaie mare, pătrată, în mijlocul căreia erau patru mandarini. Trecu aproape o oră fără ca cineva să se intereseze de mine. În fine, apăru un nou personaj care vorbea binişor franceza. Era un interpret pe care cineva îl trimise să cerceteze. Mă privi lung şi îmi vorbi într-o franceză bizară, pe care mă forţam sa o înţeleg."
"Mă întrebă dacă sunt european şi îmi spuse că sunt vinovat de o crimă pe care fiii Imperiului Ceresc nu o iartă deloc. Ţi-ai bătut joc de una dintre cele mai sfinte ceremonii, cea a căsătoriei. Ai râs fără ruşine înaintea cortegiului. Dacă ai fi fost chinez ai fi fost imediat condamnat la moarte. Calitatea ta de român european, te scapă de moarte fiindcă nu cunoşti legile chineze. Nu vei fi decapitat şi nici picioarele nu-ţi vor fi dezarticulate şi date câinilor drept mâncare. Dacă erai chinez, împaratui ar fi ordonat executarea, căci împăratul reprezintă căsătoria. Cineva îţi va impune numai chinul căngii sau al butucului."
Voiam să protestez, dar patru chinezi mi-au introdus gâtul, braţele şi pulpele picioarelor într-o dublă scândură de lemn, care strânsă bine îmi paraliză toate mişcările. Această scândură era foarte grea şi simţeam o violentă durere. Cu toate protestele şi ţipetele mele, călăii m-au tras afară şi m-au expus vederii poporului, după tradiţia legilor chinezeşti.
Toţi cei care treceau prin faţa mea au început a mă scuipa, alţii a mă lovi cu piciorul, iar alţii mă înjurau, pe chinezeşte. Acest chin al butucului a durat 12 ore, după care timp am scăpat. Pârvu mă aşteptă, râzând de mine. El mă văzuse când m-au luat pe sus şi a alergat la Consulatul Francez care interveni pentru mine.
China este o ţară mare, încântătoare, dar legile lor sunt prea aspre.
Această păţanie cu butucul mi-a servit ca lecţie pentru a mă feri pe viitor de orice manifestaţie. În tot timpul şederii mele în China am căutat sa mă feresc de la orice manifestaţie pentru a nu-mi rămâne oasele acolo.
"Cât am stat la Pekin am avut două conferinţe, urmate de cântece din caval şi fluier, executate de Pârvu, aşa că am căştigat binişor. Chinezii ne priveau curioşi, văzându-ne în haine naţionale şi în opinci. Opincile noastre semănau cu ale lor, dar ale chinezilor erau confecţionate din lemn şi nu din piele." (Fragmente preluate din memoriile lui Dumitru Dan, 1978)
"Voiam să protestez, dar patru chinezi m-au apucat şi mi-au introdus gâtul, braţele şi pulpele picioarelor într-o dublă scândură de lemn, care strânsă bine, îmi paraliză toate mişcările."
Sursa: Muzeul Judeţean Buzău, expoziţia Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci.
Vezi:
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (4)
• Extraordinara călătorie pe jos în jurul lumii, 100000 km (5)
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
