Lumea întreagă la un click distanță
    Jurnale de călătorie

    Drumeție în Ciucaș

    GH. MĂNOIU

    Se apropie vara cu drumețiile ei mai lungi și mai grele, așa că începem să ne pregătim. Am ales să mergem în Ciucaș.

    În Bucegi a nins zilele trecute, deși este jumătatea lunii mai, dar aici vremea se anunță bună și nu cred să mai fie zăpadă, mai ales că nu mergem pe platou spre vârf.



    Începe drumul.


    Mergem de la Muntele Roșu pe Gropșoarele, spre cabana Ciucaș și ne întoarcem prin pădure, pe traseul arhicunoscut. Este un traseu de o zi, de fapt un traseu de câteva ore, se poate face cu copii, se poate face și de cei cu mai puțin antrenament.

    După centura Ploieștiului, care întotdeauna mi s-a părut încurcată, ne îndreptăm spre Vălenii de Munte, Măneciu Ungureni, Cheia.

    Drumul este destul de drept, fără probleme. Dacă pleci devreme cu mașina, nu este nici aglomerat. Atenție la zona Homorâciu-Izvoarele, unde sunt curbe strânse.

    După Măneciu Ungureni urmează o porțiune de drum fără localități.

    Trecem pe lângă Mânăstirea Suzana, care merită văzută. Apoi lăsăm în urma indicatorul de Cheia și mai mergem până la intrarea în stațiune. Aici facem dreapta, cum ar veni, pe lângă stațiune, pe lângă Mănăstirea Cheia, alt loc de vizitat.

    Este DN1A, drumul spre Brașov, cu multe tiruri. Mergem cam 7 km și pe dreapta avem ieșirea spre cabana Muntele Roșu. Încetinești din timp, căci intrarea pe drum este din scurt, în rampă și în curbă.

    Un drum frumos prin pădure, pe care îl facem încet, ca să nu forțăm inutil mașina. Iarna nu recomand să se meargă cu mașina, este loc să o lași la intrarea pe drum.

    Cabana Muntele Roșu este închisă. O problemă cu un proces... Păcat, că se degradează de la an la an. Aici se poate lăsa mașina în siguranță. Este o parcare destul de mare.

    În dreapta drumului este o poiana mare, unde cândva se puneau corturi. Acum am văzut un cort sus, lângă pădure.


    După ce ne echipăm, plecăm înainte pe drum și imediat după Cabana Muntele Roșu urcăm ușor prin fâneață. Drumul asfaltat care merge înainte duce la Cabana Silva care are câteva căsuțe pentru cazare și unde se poate mânca, și la Casa Seismologilor unde se termină.

    Mergem pe fâneață, marcaj triunghi roșu spre punctul La Răscruce. Urcușul este accentuat pe o durata cam de jumătate de oră, poate mai mult. Apoi se domolește și se iese la gol alpin. Norii s-au lăsat în jos. Avem ceață, cu un vânt rece care ne face să grăbim pasul. Este vremea ielelor și a spiridușilor...


    Mai facem cam jumătate de oră până în punctul La Răscruce, unde traseele se desfac. La dreapta se merge pe culmea Gropșoarele, Zăganu, și înapoi la Cheia. Noi mergem în stânga pe cruce roșie. După cam încă o jumătate de oră ajungem la indicatorul spre cabana Ciucaș din Șaua Chirusca.



    La răscruce de drumuri.


    Nu sunt izvoare pe traseu, așa că este recomandat să se ia apă suficientă în rucsac. Aici, la gol, vara poate fi foarte cald și un soare puternic. Cremă cu protecție solară ar fi bună, ca și ceva de pus pe cap.

    Când am fost noi era nor și vânt rece. Vremea este schimbătoare pe munte, mai ales sus pe creastă. O haină de ploaie și de vânt nu trebuie să lipsească din rucsac.

    Traseul nu pune probleme deosebite. Un urcuș mai greu în prima parte, dar nu periculos. Încălțăminte de munte se cere, fiind pe alocuri grohotiș. Atenție la rădăcini pe care se alunecă.

    La indicatorul spre cabana Ciucaș, văzând că ne mai așteaptă doar o bucată de drum de o jumătate de oră, am luat o pauză pentru ronțăială și ședință foto la rododendronul înflorit.



    Rododendron în Ciucaș.


    După această binemeritată pauză, am plecat în coborâre prin pădure spre cabana care se vedea în zare.



    Se vede cabana.


    Marcaj cruce roșie. Am ajuns în scurt timp și am luat o pauză mai lungă să mâncăm ceva.



    Cabana Ciucaș.


    Trecem de pază și intrăm în sala de mese.



    Paznicul porții.


    La cabana mâncarea este bună. Nu foarte ieftină, dar porțiile sunt suficient de mari.

    Afară este frig și cam suflă vântul. Punem din nou haina de vânt și mergem pe bandă galbenă spre Cabana Muntele Roșu.

    Nu mergem pe drumul de mașină, că pe o porțiune au pus cei de la cabană traverse de beton ca să stabilizeze drumul. Ne orientăm puțin în dreapta, pe lângă o scenă de lemn.

    Poteca este vizibilă. Mergem în coborâre uneori accentuată prin pădure. N-aș recomanda coborârea asta pe ploaie sau când este ud pe jos.

    Ne ținem cu greu echilibrul ajutându-ne de crengi și de brazi. Pe lângă bețele de drumeție care acum își fac din plin treaba. Ajungem jos în drumul de mașină și facem la dreapta tot pe bandă galbenă. La scurt timp traseul nostru se desparte de Valea Berii și o ia în stânga, pe lângă pârâu, apoi îl traversează și urcă ușor prin pădure.



    Drumurile se despart.


    Avem o captare a pârâului la fântâna Nicolae Ioan. Când am fost noi era secată. Semn de secetă...



    Fântâna Nicolae Ioan.


    După o oră și jumătate, ajungem la loc deschis, puțin mai sus de Cabana Muntele Roșu.

    Am plecat de la mașină la 10:30 și am ajuns iar la mașină la 16:30. Cu tot cu pauza de masă. Drumul cu mașina pare mai greu acum la întoarcere, dar a meritat. Încă o ieșire ca asta și suntem pregătiți pentru Parâng său Retezat.




    TE-AR MAI PUTEA INTERESA

    Pentru o zi frumoasă, în care pădurea ia toate acele culori de toamnă, am ales o plimbare prin Cheile Zănoagei.
    Am zis să facem Grecia pas cu pas. Dacă anul trecut am fost în Tasos, hai să mergem mai departe. Următorul punct, peninsula Halkidiki.
    După multe zile cu ploaie, în sfârșit o sâmbătă cu soare. Am profitat de vremea ce se anunța frumoasă toată ziua ca să urcăm pe munte, spre lacul glaciar Iezer, cunoscut și ca Iezeru Mare, din masivul Iezer-Păpușa, munți din Carpații Meridionali.
    Noua moda la Paris, si in general in Franta, in ceea ce priveste restaurantele, pizzeriile, barurile si cafenelele pe care le intalnesti la tot pasul pe strada este igiena precara.
    Indigenii se uitau curioşi la români, în special la armele lor. În timpul discuţiei, Pârvu a observat în fundul colibei un cuptor mare, alimentat de un foc puternic şi toţi s-au gândit că jivaroşii abia aşteptau o friptură de alb.
    Într-o zi de septembrie, marţi după-amiaza, pregătită să încep aventura, îmi încărcam bagajele în autocarul ce avea să mă ducă în Grecia, către o zonă de coastă cu plaje însorite.