| Jurnale de călătorie |
Locuri sacre în România
VERONICA CONSTANTINESCU
Prima jumătate a anului 2006 a fost una grea pentru mine. Ca trezită după un lung coşmar, încercam să-mi recapăt cel puţin o parte din forţa vitală pierdută. Diverse excursii mă aşteptau să-mi aleg una dintre ele pentru concediul din vară, dar părea că nu puteam suporta nici una. Deşi… ar fi putut fi una… „Cetăţile dacice şi sfintele mânăstiri din zona subcarpatică a României”.
Mânăstirea Hurezi
În mod firesc, punctul de întâlnire şi de plecare al acestui circuit religios a fost o biserică locală. Mai târziu, din locurile noastre din microbuz, ca un ritual obişnuit de dimineaţă, înaintea oricărei plecări la drum pe care le-am făcut în toate aceste cinci zile, o rugăciune a unit inimile tuturor într-un singur suflet.
La aproximativ 250 km de casă, ne oprim pentru prânz la Sibiu. Centrul oraşului este în plină pregătire pentru cea de-a doua zi a “Festivalului ArtMania”.
Lăsând în urmă strada Cetăţii cu zidul oraşului şi cele trei turnuri ale sale (vestigii ale fortăreţei medievale), ne îndreptăm spre Orăştie.
O mare personalitate a timpurilor străvechi ne aşteaptă în inima oraşului. Aici, lângă mitropolie, statuia lui Burebista, regele marelui stat dac, se află ca un simbol al virtuţilor strămoşilor geto-daci.
Mândrii de a fi urmaşii unor astfel de oameni pe care însuşi Herodot îi numea “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, mergem mai departe, către locurile în care, odinioară, era marele lor sistem de fortificaţii.
Din tabăra de la Costeşti, unde vom rămâne pentru două nopţi, urmăm traseul prin pădure către prima construcţie de acest fel, cetatea Blidaru. Rădăcinile copacilor par a ajuta vizitatorii de astăzi în a avea un urcuş mai uşor către destinaţia lor.
Incă o dată, natura ajută oamenii în găsirea propriilor lor rădăcini. În mai puţin de o oră, ajungem. Rolul cetăţii era unul pur militar. De la această altitudine, 705 metri, vederea poate cuprinde tot ceea ce se află împrejur. Cumva natural, mă simt ca o santinelă în vremuri de pace. Mă aflu în prezent şi de asemenea în trecut în acelaşi timp…
Cu acest sentiment, seara mă găseşte privind, lângă tabără, poarta pe care doi astfel de luptători sunt reprezentaţi.
Dimineaţa devreme, suntem din nou pe drum. O femeie din grup care şi-a descoperit pasiunea pentru istoria veche într-o excursie similară pe care a făcut-o cu un an în urmă, ne împărtăşeşte acum cunoştinţele ei. Se pare că nu mulţi oameni au acces la această zonă istorică sacră, dar cei care au venit o dată, vor mai reveni, chemaţi prin puterea locurilor.
În plus, prin faptul că suntem aici, acum, părem a fi printre cei câţiva privilegiaţi: acest an este unul special în materie de strămoşi – se împlinesc 1900 de ani de la moartea marelui Decebal, acest om, care în loc să se predea a preferat să moară pentru a păstra neatinsă moştenirea interioară a poporului său, a copleşit chiar şi pe duşmanul său, Traian, care nu s-a putut bucura decât de victoria sa materială.
Având în faţă acest model de curaj, oprim microbuzul la Grădiştea Muncelului. Imensul complex de fortificaţii dacice din Munţii Şureanu a fost proiectat în scopul protejării aşezării de la Sarmizegetusa, înconjurând astfel capitala.
Sarmizegetusa Regia, Poarta de Est
Sarmizegetusa, nucleul sistemului, este obiectivul nostru principal de astăzi.
Vom ajunge acolo pe jos, bucurându-ne de frumuseţea şi sălbăticia zonei. Gândindu-ne cât de greu a putut fi pentru invadatorii romani să găsească drumul şi să ajungă la capitală, ne putem chiar imagina cât de mulţi daci şi-au dat viaţa în bătălii. Copacii de pe drum sunt acum liniştiţi. Murmurul unui pârău ne însoţeşte până sus, la 1200 m. Intrăm prin poarta vestică…
Ziduri, trepte, poarta estică, drumul pavat, şi apoi… zona sacră. Marele număr de sanctuare, circulare şi rectangulare, este un motiv ce susţine ideea că regiunea ar putea fi una dintre posibilele locaţii pentru Kogaionon, muntele sfânt, centrul spiritual al Daciei.
În vederea onorării memoriei strămoşilor, ne adunăm cu toţii pe discul solar. “Soarele de andezit”, pe care stăm, este un altar circular care avea de asemenea şi rolul de calendar solar.
Sarmizegetusa, zona sacră, soarele de andezit
După câteva minute de reculegere, ne apropiem să vedem şi celelalte ruine.
Sarmizegetusa, sanctuarul mare circular
Din păcate, timpul nu este suficient pentru a capta toate evidenţele dezvoltării civile, economice şi sociale pe care Dacia le-a atins în acele vremuri. Ca un pas următor pentru iniţierea mea, mi-am cumpărat o carte cu descrierea completă a sitului şi mai târziu, acasă, voi începe să descopăr întreaga putere arheologică a locului.
Pe partea stângă a Apei Grădiştei, în vârful dealului Cetăţuii, se află o altă fortăreaţă: Costeşti. O vizităm seara, privind sanctuarele şi cisternele de păstrare a apei şi făcând poze turnurilor locuinţ
Cu o cană de lapte proaspăt cumpărat de la ţărani, mai rămânem încă o oră în iarba verde din vale, umplându-ne inima de serenitatea locurilor.
Următoarea dimineaţă, la Hunedoara, ni se dezvăluie o altă pagină de istorie. Un castel imens pare a fi stăpânul oraşului.
Castelul Huniazilor
Printre primii proprietari ai castelului, Iancu de Hunedoara (Johannes de Hunyad) a jucat un rol important în viaţa politică şi militară a Europei secolului al 15-lea. Domnitor al Transilvaniei, ales mai târziu guvernator al Ungariei, el a dus multe bătălii, cea mai importantă fiind aceea împotriva sultanului Mohamed al II-lea, de la Belgrad. Vreme de două decenii, el a oprit ofensiva otomană din Vestul Europei.
Prin sala de arme, camera de tortură şi fântâna săpată de trei prizonieri turci, Castelul Huniazilor poartă încă amprentel acelei perioade.
În acelaşi judeţ, la 13 km de Haţeg, ne oprim la Mânăstirea Prislop. Mânastire pentru maici ridicată în secolul al 14-lea de către sfântul Nicodim, are două zile de hram: “Sfântul Apostol Ioan” şi “Ziua Crucii”.
La Mânăstirea Prislop
În semn de profund respect, mormintele maicilor, şi în special al preotului Arsenie Boca, sunt complet acoperite cu flori şi aranjamente florale.
De vreme ce itinerarul nostru se bazează pe ruta optimă, ne întoarcem acum din nou în timp.
Densuş… cu siguranţă una dintre cele mai vechi biserici din România, poate prima cunoscută vreodată pe teritoriul Daciei.
O presupunere este că Biserica a fost ridicată de goţi în secolele 4-6, o alta stipulează că ar fi putut fi un templu roman dedicat zeului Marte. Oricum, la construcţia sa (sau reconstrucţia din secolul al 13-lea) au fost utilizate plăci, coloane, şi alte piese similare cu acelea din vecinătate, ale ruinelor de la Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa, străvechiul oraş roman pe care urmează să-l vizităm.
După cucerirea Daciei din anul 106 e.n., romanii au ridicat aici, în Munţii Haţegului, o cetate cu numele capitalei dacice. De vreme ce cetăţile native au fost distruse în războaiele anterioare, citadela romană este mai bine conservată. Vestigiile – templele dedicate zeilor, sanctuarele, amfiteatrul, forumul, atelierul de sticlărie, termele – ajută vizitatorii să-şi imagineze mai uşor obiceiurile acelor timpuri.
Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa
Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa
În judeţul Gorj, la 30 km nord de Targu-Jiu, ne oprim la mânăstirea de călugări Lainici.
Mânăstirea Lainici
Atestată începând cu secolul al 14-lea, din 1990 ea are un nou design prin cele două biserici suprapuse ale catedralei. Fondatorul său, Sfântul Nicodim al Tismanei, este şi cel care a ridicat Mânăstirea Tismana, gazda noastră pentru cea de-a treia noapte. Aceasta este o mânăstire de maici, cu două ateliere, de pictură şi croitorie.
Ziua a 4-a are ca punct principal de interes oraşul Târgu-Jiu: mitropolia şi compexul de artă al lui Brîncuşi: “Poarta Sărutului”, “Masa Tăcerii” şi “Coloana Infinitului”, aleea scaunelor etc.
Masa Tăcerii
Ansamblul, denumit “Aleea Eroilor”, a fost dedicat memoriei eroilor din Gorj care au murit în războiul din 1916-1918.
La o oră după ce am făcut aici ultimele fotografii, ajungem la o mânăstire de maici: Polovragi.
Mânăstirea Polovragi
Printr-o poartă purtând impresionante sculpturi, intrăm într-un tărâm de vis înconjurat de munţi. Mănăstirea găzduieşte un muzeu religios şi de carte veche.
O peşteră purtând acelaşi nume şi având mai mult de 10 km lungime se află în vecinătate. În interior, stalactitele şi stalagmitele sunt pretutindeni, luând diferite forme. Dacă Kogaionon, muntele unde locuia Zamolxis, zeul dacilor, a fost la Sarmizegetusa, atunci putem spune că aceasta este peştera subpământeană unde el s-a retras timp de trei ani.
După-amiaza, descoperim cel mai mare şi mai bogat ansamblu de artă românească brâncovenească la Hurezi.
Mânăstirea Hurezi
Mânăstirea a fost înălţată între anii 1690 şi 1697 de către Constantin Brâncoveanu şi de atunci ea a jucat un rol important în viaţa culturală şi artistică. Pe pereţii bisericii sunt pictate portretele fondatorului şi al familiei sale, care nu au renunţat niciodată la credinţa lor ortodoxă.
În România, încă din timpurile vechi a existat o conexiune între conducatorii locali şi mânăstiri. Locurile în care primii au găsit protecţie şi sfat atunci când se aflau în situaţii dificile în bătălii au devenit sacre, multe mânăstiri fiind ridicate acolo mai târziu. Acesta este şi cazul Arnotei, o aşezare ridicată în munţii Căpăţânii, la 840 m altitudine, de către Matei Basarab. În afară de mormântul lui şi al tatălui său, aici se pot găsi multe moaşte ale sfinţilor – Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfânta Paraschevi…
De la această înălţime, se poate avea o vedere de ansamblu a Bistriţei, mânăstirea de maici unde ne vom adăposti pentru ultima noapte. Arhitectura acestor două mânăstiri poartă de asemenea amprenta lui Brâncuşi.
Pe la 8 şi jumătate seara, facem o scurtă plimbare în împrejurimi. Sunetul apei şi spectacolul licuricilor fac seara mai specială.
Mijlocul nopţii mi l-am rezervat asistării la slujba religioasă. Murmurul maicilor înălţând rugi Domnului se ridică precum o lumină în liniştea munţilor. Cu acest dulce ecou, călătorul adoarme, pregătindu-se pentru o nouă zi.
Schitul Iezeru. Detalii
Când am ajuns la Iezeru, părea că locul mă aşteaptă. N-am ştiut de ce am această senzaţie până când nu am văzut peştera Sfântului Antonie.
Iezeru, peştera Sfântului Antonie
La adăpostul pădurii, un con de lumină părând a porni de acolo, mă îmbrăţişează cu căldură şi îmi aduce mai multă pace în inimă. Sfântul ştia că trecusem printr-o perioadă dificilă şi mă întâmpina cu dragoste, speranţă şi încredere. La plecare, când una dintre maici m-a întrebat dacă voi reveni, am înţeles că prezenţa mea acolo în acel moment nu a fost o simplă întâmplare.
La doar o jumătate de oră distanţă de Iezeru este un alt miracol al lui Dumnezeu. În stâncile dure, călugării au înfiinţat o aşezare având ca hram pe „Sfântul Ilie”. Mânăstirea poartă numele fondatorului său: Pahomie.
Înălţată între anii 1387-1389 de către Radu I şi fiii săi, Dan I şi Mircea cel Bătrân, Mânăstirea Cotmeana este cea mai veche biserică-mănăstire din Ţara Românească.
Poarta Mânăstirii Cotmeana
Mânăstirea Cotmeana
Ne oprim aici pentru o scurtă vizită înainte de a merge către ultimul obiectiv al acestui circuit, Mânăstirea Dealu.
Aici, în judeţul Dâmboviţa, la 4 km de Târgovişte, este locul în care, în 1598, s-a încheiat alianţa antiotomană.În pronaosul bisericii se află mormintele multor voievozi. Printre ei, Vladislav al II-lea, Pătraşcu cel Bun, Mihai Movilă. Sarcofage speciale, din marmură albă, sunt cele ale lui Radu cel Mare şi cel având capul lui Mihai Viteazul.
Pentru cel din urmă au fost ridicate şi două monumente: o statuie cu bustul său şi o reprezentare a sa pe cal cu armata care l-a sprijinit în obţinerea, în 1600, a celor mai dorite idealuri ale românilor: independenţa şi unirea tuturor teritoriilor româneşti.
Şi astfel, venerând pe Dumnezeu şi această mare personalitate, precursoare a timpurilor moderne, se încheie şi călătoria noastră spirituală.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA
